Fericire Mare

Am lasat blogul balta de cateva luni, dar dopamina este mai mult decat orice vinovata pentru postarea asta. Sunt mai mult decat fericita. Ieri am aflat ca sunt unul din nominalizatii LicArt. Ma simt aeriana. Cred ca nu m-am mai bucurat asa de cand... nu stiu. De foarte, foarte, foarte mult timp.

Ieri a fost o zi groaznica. Pe la ora trei eram demoralizata complet. Nu voiam decat sa merg acasa si sa ma linistesc: sa mananc o înghetata "Polar" si sa încep un serial. Pe la cinci am iesit putin, ca la opt sa-mi verific mail-ul. Ma obisnuisem deja cu ideea. 65% (sa zicem) din mine era convinsa ca nu ma numar printre nominalizate. Eram acolo o faramita mica-mica-mica, alaturi de poezioarele ei, sa fim seriosi, nu capodopere, dar, pentru mine, multumitoare. Am zis si într-una din postarile anterioare ca deja pentru mine era mai mult decat frumos. Sa ai patru semifinaliste, din prima încercare, la un concurs national a fost mai mult decat ma asteptam. Restul din mine mai spera putin putin putin.

Cert e ca m-am rugat mai mult decat oricand sa se întample minunea. De curand am vazut un filmulet motivational care sustinea sus si tare ca Universul lucreaza pentru noi si ca trebuie doar sa cerem, dar mult mult de tot. Nefiind adepta chestiilor de gen, am negat. Sunt pesimista pana în maduva oaselor. Asa ceva nu e de mine. Dar îmi doream atat de mult sa ajung in Finala, încat am cedat. Iar saptamana asta am trait un intens conflic interior, în care 35% urla "cred! cred! o sa se intample, o sa fiu nominalizata!", iar 65% nu îmi dadea absolut nicio sansa.

Ultima înca mai e acolo, repetand "N-are cum. E o greseala". Ei bine, daca treaba cu Universul e de vina, atunci sunt vesnic îndatorata. Deja mi-am facut niste promisiuni si o sa încerc sa ma tin de ele. Totusi....mmmnu stiu... Sunt înca sceptica, daca existi, putere a gandului în raport cu Universul, nu ma judeca prea tare. Sunt atat de fericita! Tu, comisie care mi-ai împlinit visul de muuulte luni, sa stii ca te iubesc. Nu am nicio pretentie la vreun premiu. Pentru mine cel mai mare premiu e ca am ajuns pana aici, eu, care fac poezii dinspre liceu acasa si le salvez în schite.

Momentan, asta e cea mai mare reusita de pana acum. Înca-s socata. Dupa un an în care am facut contestatii dupa contestatii si m-am umilit cu niste rezultate demoralizatoare, sunt în sfarsit fericita. Karma exista. Si nu Karma cu vietile anterioare, ci Karma practica.

No comments:

Post a Comment